CAINII AGRESIVI SI SUBCONSTIENTUL GENIAL

<pNmJiNzJjZGEyMjNjYWIyOWJjMTE4YjllOWQ5MGZmYjfoto_11834>Cinci ani…aceasta era varsta mea…atunci.Evenimentul care mi-a marcat existenta s-a petrecut intr-o locatie de vis,pe malul Dunarii…la un pescuit cu tata si multi prieteni.Toti adultii din jurul meu se agitau cu diverse treburi,in timp ce eu pluteam in lumea miraculoasa a propriilor perceptii…ma fascinau gazele, fluturii, furnicile, brotaceii verzi si berzele.Acolo, undeva, era si un caine legat cu un lant.Animalul nervos ,latra si se smucea,dar nimeni nu-l baga in seama.Nici eu…la cativa metri buni distanta.Deodata il aud pe tatal meu cum tuna cu vocea puternica;

-Nu te misca…Am intors capul si m-am ridicat in picioare…Cainele cu lantul rupt dupa el ,cu balele curgand,venea in viteza spre mine…Era vea ochii rosii…a fost o secunda in care toti au incremenit in jurul meu…mainile mele intinse in fata erau exact la nivelul botului…iar coltii ascutiti luceau fioros langa obrazul meu…l-am privit in ochi si am stiut inaintea tuturor ca nu-mi va face nici un rau…a fost o forta tasnita din SUBCONSTIENTUL MEU, care…da, a oprit si a calmat animalul…nu stiu cat a durat povestea…mama a venit si m-a luat in brate inspaimantata…tata si toti ceilalti au respirat usurati…iar eu mi-am sfarsit ziua jucandu-ma la doi pasi de cainele legat la loc si potolit.Nu a existat din partea mea nici o secunda de teama…mama spune ca vorbeam cu cainele si acesta ,bulversat parea ca ma asculta cu atentie…De atunci niciodata nu mi-a fost teama de caini…am crescut,iubit si ingrijit zeci de caini…uneori,chiar am senzatia ca sunt muuuuult mai inteligenti decat banuim noi…si sunt sigura ca inteleg foarte bine cine este de vina ca ei sunt atat de multi pe strazi.

6 thoughts on “CAINII AGRESIVI SI SUBCONSTIENTUL GENIAL

  1. Când eram student, la scara blocului unde locuiam cu chirie, era o cățea incredibil de rea! Nimeni, dintre cei pe care nu-i cunoștea, nu putea intra în bloc. Abia mă mutasem și aveam niște probleme înnebunitoare.🙂 Noroc că administratora, locuind la parter, mă mai ajuta din când în când.
    Într-o zi, mi-au rămas niște oase de pui de la o masă. Le-am pus pe o bucată de hârtie cu gândul să i le dau cățelei, fiindcă altfel, ar fi trebuit să le arunc. Dar cum să i le dau când nici nu mă putea vedea?🙂 Le-am lăsat la ușa mea, la parter, pe bucata de hârtie. Mi-am zis: dacă o intra pe scară și le-o vrea, bine; dacă nu, le iau și le arunc la gunoi.
    Când am ieșit din nou din casă, după vreo două ore, am mai găsit doar hârtia. Îmi zic: „Perfect, bine că le-a mâncat și-o fi plecat la plimbare, să ies și eu de pe scară”.🙂 Când am ajuns afară, cățeaua venea repede spre mine. Să-mi mulțumească fericită, dând din coadă. Știa ea că aia e ușa mea și se bucurase de prânzul respectiv.🙂

  2. Wow.Foarte tare.Cainii sigur iti simt teama.Stiu asta pentru ca intotdeauna mi-a fost teama de ei.Nu de toti,dar unii se luau dupa mine,aparent fara nici un motiv.

      • Uşor de zis… Aş vrea să o pot face, dar, când se apropie vreunul în viteză, mă sperii. Îmi sunt dragi, dar tot mă sperii. Ştiu cine se face vinovat de faptul că sunt atât de mulţi pe străzi, este şi motivul pentru care nu voi putea fi niciodată de acord cu exterminarea lor (care nu ar rezolva absolut deloc problema), dar, recunosc, uneori chiar îmi e teamă să parcurg o oarecare distanţă, noaptea, din cauza lor… O întâmplare deosebită, ce merita să fie scrisă, mulţumesc. Mi-a făcut plăcere să o citesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s